luni, 14 mai 2012

Dimineaţa Muzeului…la 76 de ani / Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"




Dimineaţa Muzeului…la 76 de ani

Muzeul Naţional al  Satului „Dimitrie Gusti” organizează în ziua de 19 mai 2012 evenimentul „Dimineaţa Muzeului„ care face parte din programul european Noaptea Muzeelor şi deschide totodată programul aniversar Anotimpuri, Muzeul Satului – 76 de ani (1936-2012).
Din motive de securitate a patrimoniului, Muzeul Satului nu poate fi vizitat noaptea.           De aceea, propune vizitatorilor ca în fiecare an, o plimbare cultural-matinală, cu un program antrenant : târg cu meşteri populari, muzică populară românească, muzică tradiţională a etniilor, expoziţii, muzică jazz, spectacol de dans irlandez în dialog cu căluşarii din România, ateliere demonstrative de olărit şi ţesut cu participare gratuită, bucate alese şi multă voie bună.

În ziua de 19  mai, între orele 9.00 - 14.00 accesul în muzeu va fi gratuit!

Programul zilei va cuprinde:


10.00 – 14.00          Sesiunea naţională de etnologie Dimitrie Gusti – ediţia a - II - a

11.00  Vernisajul expoziţiei de fotografie - Femme 21                
Parteneri: Asociaţia femeilor jurnaliste din România ARIADNA
      Asociaţia Românca - Marea Britanie                            (Hanul La Barieră)

12.00            Muşata armână – Ansamblul Pilisterlu al Societăţii Culturale Aromâne
          Coordonator – Chiraţa Gheorghe                                                (Scena Dumitra)

12.30  Plai de cânt şi joc!
Ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani
          Coordonator – prof. Maria Murgoci                                    (Scena Dumitra)
          Invitaţi: Maria Butaciu, Rodica Anghelescu, Ion Drăgan, Alin Suceveanu
                  
13.45  Bucuria primăverii
Ansamblul folcloric Orfeas al Uniunii Elenilor – Filiala Ploieşti
          Coordonator – Bogdan Anagnastopol                                           (Scena Dumitra)
         
14.00  Koy muzesinde beraber dans edelim (Haideţi să ne înveselim la muzeu!)
Ansamblul folcloric KaraSu al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor – Medgidia
          Coordonator – Murad Erol                                                         (Scena Dumitra)

14.30            Jazz ... cu Swing en Vogue – Bucureşti                                        (Scena Dumitra)

15.00  Recunoaşteţi obiectele! Concurs                                                  (Scena Dumitra)

                                       
15.30      Dialog coregrafic -  Căluşarii şi Irish dance   
Ansamblul Căluşul – Sârbi Măgura, Olt  
Coordonator – Nichita Dragomira                                               (Scena Dumitra)

16.00  Irish Way – dans irlandez                                                         
Coordonator – Ştefania Tănăsescu                                             (Scena Dumitra)
           
12.00 – 15.00 Ateliere interactive:   Irinel Miuţoiu – olărit
Rozica  Miclescu – ţesut                     (Casa Stăneşti)

09.00 – 19.00          Târgul meşterilor populari,
Pot fi vizitate expoziţiile:

Expoziţia de fotografie Open_Closed. Obiectele şi povestea lor – Asociaţia Bucureştiul meu drag (în tot muzeul)
Expoziţia de fotografie Femme 21 – Asociaţia Românca din Marea Britanie şi Asociaţia femeilor jurnaliste din România – Adriadna, Bucureşti (Hanul „La barieră”)
Expoziţia Gravură şi tradiţie – Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”, Bucureşti (Şura Bancu)
Expoziţie cu vânzare Hainuţe cu stil! – Mia Butique din Bucureşti (Casa Glod)
Expoziţia de afişe – Aniversarea Muzeului Satului – intrare Muzeu.

duminică, 13 mai 2012

Un mic pas spre imprietenirea cu al nostru corp


Pentru cei ca mine, care au hotarat ca este nevoie de o schimbare in bine a vietii si sanatatii lor, acest articol ii va ajuta putin. Inca nu cunosc toate amanuntele necesare unui trai sanatos, lipsit de dureri, ameteli, vartejuri sau alte lucruri de acest gen. Nu mai vreau ca, atunci cand ma duc la doctor sa-mi fac analize, desi nu mananc carne decat foarte rar (sau mancam, ca sa fiu mai actuala) tot sa-mi apara un colesterol marit, trigliceride marite sau multe sau cum s-or citi ele. Corpul are nevoie de ajutor si eu am de gand sa il ofer, sa ne intoarcem la a noastra prietenie, fara ascunzisuri sau regrete. Vreau sa incep sa respir din nou cum trebuie, sa nu mai am pofte incontrolabile de dulce, acru sau sarat, sa nu mai vreau sa ma urc pe pereti daca nu mananc o bucatica de ciocolata. Vreau sa fiu o persoana activa, plina de viata si care poate oferi ceva bun, nu tristete, plictiseala sau ganduri negre.
Acest mic articol mi-a oferit ocazia de a afla, dintr-un foc, tot ceea ce ar trebui sa stiu macar la inceput, despre ce pot consuma in cadrul unui trai raw sau raw-vegan-vegetarian. Ramane sa ma decid pe care il adopt...eu si prietenul meu, corpul.

7 ani pentru regenerarea completa a organismului

Unul dintre cei mai apreciati doctori la nivel mondial si care a reusit prin activitatea sa sa redea speranta si viata pentru mii de oameni carora nu li se mai dadea nici o sansa este Dr. Brian Clement.
Brian Clement a petrecut mai mult de trei decenii studiind nutritie si  sanatatea naturala. El este absolvent atat in medicina naturopata cat si in stiinte nutritionale. Din 1980 el a coordonat cresterea si dezvoltarea Institutului Hippocrate si a facilitat punerea in aplicare a unor tratamente progresive de sanatate naturale de mare succes precum: Dieta cu hrana vie, Terapia Wheatgrass, Microscopie cu camp inchis, si Elementele esentiale ale terapiei minte-corp . De-a lungul anilor acesta si-a asumat rolul de avocat al sanatatii, motivand un public foarte mare care era dornic de a lua masuri pentru a-si imbunatati viata.
In urma experientei sale vaste Brian Clement a venit cu calauziri pentru intelegerea procesele care au loc in interiorul corpului in timpul detoxifieri . ”De fapt, 60 la suta din deseurile acumulate vor fi eliminate in primele sapte zile ale programului [Programul de Sanatate Hippocrates], dar vindecarea si regenerarea completa a organismului dureaza un numar de 7 ani si se descompune in urmatoarele etape.

Intre prima zi si primul an si jumatate (1 zi-1½ ani) –  se produce curatarea digestiva si eliminarea depunerilor mari de grasimi si a calcificarilor.
Intre primul an jumatate si primii doi ani (-2 ani) – curatarea profunda a tesuturilor si a articulatiilor.

Intre primii doi ani si primii cinci ani ( 2-5 ani)  - curatarea si regenerarea structurii osoaselor, a cartilagiilor si curatarea in continuare a articulatiilor.

Intre primii cinci ani jumatate si primii sase ani si trei luni ( 5 ½ -6 ¼ ani) – repozitionarea si reinnoirea organelor.

Intre primii sase ani si trei luni si primii sapte ani (6 ¼ -7 ani) - curatarea tesutului cerebral si curatarea neurologica.
Reactiile de curatare  pot rezulta in timp ce strat dupa strat este dat laoparte. Dar va veti simti mai bine si mai bine pe masura ce trece timpul. Datorita inteligentei celulare a corpului , fiecare parte este afectata de ansamblu. Si, atunci cand o parte este reinnoita, aceasta duce la o mai mare integritate si la o mai mare armonie si in cadrul intregii fiinte. ”
In ce consta programul Hippocrate? ….. in mare parte hrana vie, cititi mai jos principiile de baza asa cum sunt ele structurate chiar de Ane Wigmore, cea care a infiintat Institutul in urma cu peste 50 de ani.
Proteine
Dieta Hippocrate:
Sosuri fermentate, iaurt, branzeturi si lapte din seminte si nuci; seminte, fasole si nuci incoltite; avocado; bauturi verzi.
Alimente tranzitorii:
fasole, mazare, linte (supe) usor gatite; tofu, tempeh, nuci proaspete prajite usor si unt de nuci, nuci si seminte neinmuiate.
De evitat in totalitate:
Carnea rosie, pestele, carnea de pasare, ouale; laptele si branzeturile pasteurizate ; proteinele vegetale hidrolizate, orice alte derivate din produse de origine animala.
Carbohidratii
Dieta Hippocrates:
Chipsuri de cereale; paine de cereale incoltite, cereale, cereale incalzite; paini germinate de grau, lapte de cereale; cruste din cereale incoltite; alte gustari din cereale crude sau incoltite
Alimente tranzitorii:
Paine (fara drojdie), biscuiti nedospiti; orez, grau, mei, hrisca, orz, ovaz, malai, bulgur, secara; toate intregrale gatite usor; paine de cereale incoltite; granola naturala
De evitat in totalitate:
Toate painile cu drojdie si produsele din faina, cerealele prelucrate, orezul alb, fideaua, pastele; fulgi de ovaz cu zahar; produse de patiserie care contin uleiuri rafinate, zahar, faina rafinata, aditivi.
Grasimi / Uleiuri
Dieta Hippocrates:
Avocado, branzeturi din seminte si nuci; unt de nuci proaspete si crude in cantitati mici; dressing-uri si iaurturi vegetale din seminte si nuci crude si proaspete.
Alimente tranzitorii:
Mici cantitati de ulei de susan sau ulei de masline rafinat pe salate, unt de nuci, tahini din susan
De evitat in totalitate:
Toate uleiurile cu exceptia celor de masline si susan; unturile de nuci si arahide comerciale, unt sau smantana pasteurizata; toate produsele alimentare care contin sau sunt gatite cu uleiuri.
Legume
Dieta Hippocrates:
Verdeturi si alte legume incoltite crude, cultivate ecologic, murate fara sare, uscate, amestecate cu blendar-ul in supe sau sosuri; stoarse

Alimente tranzitorii:
Aburite (fara ulei); gatite usor, supe si alte mancaruri, bulion, la casoleta; crescute conventional
De evitat in totalitate:
Congelate; iradiate; conservate; arse, preparate cu zahar si / sau sare, vechi sau ofilite; murate cu sare.
Fructe
Dieta Hippocrates:
Crude si proaspete, in sosuri, supe, salate, shake-uri, lapte, placinte, uscate, ne-sulfurate, ca si gustare.
Alimente tranzitorii:
Fructe fierte sau deserturi preparate de fructe, mere coapte, fructe uscate inmuiate si aburite, fructe aburite, sos de mere.
De evitat in totalitate:
La conserva, conservate sau prezervate cu substante chimice si zahar adaugat; uscate cu sulf(sulfiti); necoapte.
Bauturi
Dieta Hippocrates:
Rejuvelac, suc din fructe proaspete si sucuri de legume, apa de izvor sau apa distilata; bauturi verzi.
Alimente tranzitorii:
Sucuri de fructe naturale imbuteliate si sucuri de legume, ceaiuri de plante medicinale, bauturi naturale carbogazoase, cafea din boabe.
De evitat in totalitate:
Apa de la robinet, cafeaua, ceaiurile, bauturile carbogazoase, bauturile alcoolice, bauturile din fructe indulcite artificial.
Gustari
Dieta Hippocrates:
Betisoare din legume (telina, morcovi), fructe proaspete, amestecuri de cereale incoltite, chips-uri de cereale, suc proaspat, fructe uscate si nuci; branza din seminte;
Alimente tranzitorii:
Turte de orez; granola naturala, biscuiti nedospiti; amestecuri de nuci , seminte, sushi de orez; mere coapte, sucuri imbuteliate, floricele de porumb (fara ulei sau unt), ceai de plante, cafea din boabe, bomboane de sirop de orez.
De evitat in totalitate:
Gustari naturale si nenaturale de tip junk-food; gustari comerciale de genul  ”de sanatate”, snacks-uri alimentare; bauturile carbogazoase; bomboanele si alte dulciuri comerciale.
Condimente
Dieta Hippocrates:
Miere cruda nefiltrata, polenul de albine, fructe proaspete, fructe uscate, miso, tamari, sare vegetala, praf de alge, sauerkraut, lamai, suc de lamaie, ierburi proaspete si uscate.
Alimente tranzitorii:
Miere pasteurizata, sirop de artar, malt de orz, sirop de orez; sorg; otet de cidru de mere, sare de mare, usturoi, ceapa, ardei iute, condimente de chili, enzime sub forma de praf de legume; vin natural pentru gatit.

Citeste mai mult: http://viataverdeviu.ro/7-ani-pentru-regenerarea-completa-a-organismului/#ixzz1ukiyeV7m

joi, 10 mai 2012

Zile aniversare la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"




Va invit sa pasiti agale pe aleile Muzeului Satului, printre urme prezente sau trecute ale vietii Romanilor pe aceste meleaguri.
Va promit ca, in curand, voi posta si programul acestor zile pline de poveste caci, va asigur, veti avea parte de multe surprize. File si zile de poveste la Muzeul Satului.
Va asteptam cu drag pe toti!

Am nevoie de un sponsor pentru o Expozitie de fotografie


Lumeeeee....lumeeeeeeeee
Am si eu nevoie de ajutorul vostru. Pentru cine stie sau cine nu stie, anul asta am absolvit un curs de foto. Toate bune pana aici. Numai ca nu am reusit inca sa facem o expozitie foto, din lipsa de sponsori. Asta ce inseamna: ne trebuie cineva care sa achite costul fotografiilor ce vor fi de dimensiune 30/40 pe suport Foam, cam 53 de bucati. Sala unde se va tine expozitia o avem, ne trebuie doar fotografiile printate. Unde sa le printam, avem deja, un domn foarte serios si care a ajutat scoala tot timpul. Un adevarat profesionist.
Daca stiti pe cineva...vreun doritor...va rog cat de frumos pot eu, intrebati pe unde puteti, poate reusim sa facem expozitia. E pacat de munca profesorilor, timpul alocat si chinul nostru, pana am reusit sa facem fotografiile acelea. Cine stie, care poate, un mesaj catre mine, pls.
Va multumesc anticipat!!!!

miercuri, 25 aprilie 2012

Salată și desert cu amarant



Amarant

Amarantul (stirul), ca și quinoa sau hrișca, nu este o cereală, dar pentru că se prepară într-un mod similar cerealelor este considerată a fi una. Amarantul este o plantă cu frunze și semințe comestibile. Frecvent, atunci când oamenii vorbesc despre amarant, se referă la semințele plantei.
Amarantul provine din America de Sud și există acolo de peste 5000 de ani, atât ca și cultură, dar și în sălbăticie. Aztecii, incașii și mayașii din Mezoamerica au descoperit proprietățile sale nutriționale și l-au inclus în dieta lor. Aztecii îl foloseau atât în alimentație, cât și în ceremoniile religioase. Când spaniolii au invadat America de Sud în jurul secolului al XV-lea, asocierea amarantului cu ritualurile aztece a dus la interzicerea lui. Cu toate acestea, planta a continuat să crească în sălbăticie sau să fie cultivată în secret de către localnici. Așa a ajuns să supraviețuiască și să fie redescoperită în zilele noastre.

Ce nutrienți conține amarantul?

Amarantul este foarte bogat în proteine (bogat în lizină – proteină de înaltă calitate, indispensabilă pentru refacerea țesuturilor și producerea de anticorpi), calciu, fibre, magneziu, fosfor, mangan și fier. Este o proteină completă, precum quinoa și conține toate cele 8 tipuri de aminoacizi. Este o sursă bună de acizi grași polinesaturați și conține vitamina E în cantități similare uleiului de măsline. De asemenea, amarantul este ușor de digerat și NU conține gluten.
Conținutul mare de proteine este dublat de coeficientul excepțional de asimilare în organismul uman a acestuia. Iată o comparație cu alte alimente din punctul de vedere al asimilării lor în organism:
Amarant 75%
Lapte de vacă 72%
Soia 68%
Orz 62%
Grâu 60%
Arahide 52%
Porumb 44%
Valori Nutritive (raportat la 100g):
Valoare energetică: 1565 kJ / 374 kcal
Proteine: 14,5g
Hidrați de carbon: 51g
Lipide: 6,5g
Amarantul conține numeroase minerale – fier, calciu, potasiu, magneziu, sodiu, fosfor, zinc șivitamine - A, B1, B2, B3, B6, C, E, acid folic si folat.

Cum se păstrează amarantul?

Când achiziționați amarant, fie vrac sau ambalat, asigurați-vă că nu are urme ale depozitării într-un loc umed – pentru varianta ambalat, asigurați-vă că ambalajul este etanș. Atât în varianta de cereală integrală, cât și în cea de făină, se păstrează pe parcursul mai multor luni (până la 1 an), în locuri răcoroase și uscate. Dacă, de exemplu, este foarte cald în locuință (pe timpul temperaturilor extreme de vara), atunci se poate depozita în frigider (indicat mai ales pentru făină).
Beneficiile consumului de stevie

Beneficiile consumului de ştevie

Ştevia este o planta care apare la inceputul primaverii si nu trebuie sa lipseasca dintr-o alimentatie sanatoasa. Este de mare ajutor persoanelor care sufera de diabet deoarece stabilizeaza nivelul de zahar din sange. Este bogata in vitamine si minerale esentiale pentru organism si intareste sistemul imunitar.

Ce este ştevia?
Ştevia este o planta perena care apare la inceputul primaverii. Este un indulcitor natural care poate inlocui cu succes zaharul. Este folosita in intreaga lume ca substitut al zaharului in tratarea a numeroase afectiuni. Frunzele de stevie se consuma proaspete sau uscate. (de meţionat că este vorba destre stevia, un tip de ştevie dulce şi nu ştevia care se găseşte la noi prin pieţe).

Ce contine ştevia



Stevia contine fitonutrienti, minerale, vitamine si uleiuri volatile care ofera acestei plante numeroase proprietati nutritive si medicinale. Extractul dulce de stevie este folosit cu succes in numeroase alimente si bauturi.

Beneficiile şteviei



Numeroase studii arata ca stevia este benefica in prevenirea si tratarea a numeroase afectiuni. Are proprietati antibacteriene, antiseptice, antimicrobiene, antioxidante, antiglicemice si antihipertensive.


Este benefica pentru tratarea uneor afectiuni precum hipertensiune, diabet, oboseala, indigestie, deranjamente stomacale, arsuri, slabire, gripa, raceala, gingivita, carii dentare, matreata, osteoporoza, candida, infectii, dermatita sau riduri.

Imbunatateste nivelul de energie, intareste sistemul imunitar si stimuleaza activitatea mentala.

Pentru ce sa folosesti stevia



Matreata si sanatatea parului. Concentratul de stevie este benefic pentru tratarea matretii, a scalpului uscat si a parului uscat si subtire. Dupa folosirea steviei, parul devine mai rezistent si se regenereaza mult mai repede. Pentru rezultate bune, amesteca samponul tau obisnuit cu extract de stevie si spala parul. Clateste apoi cu ceai de stevie.


Diabet. Stevia stabilizeaza nivelul de zahar din sange, mareste rezistenta la insulina si stimuleaza productia de insulina. Descurajeaza absorbtia glucozei in sange, stimuleaza functia pancreasului si inhiba candida, o infectie care se dezvolta in special in mediile dulci. Ceaiul de stevie inhiba pofta de dulciuri si alimente grase si este benefic pentru persoanele cu hiperglicemie. Stevia poate fi folosita ca inlocuitor al zaharului.


Gingivita. Proprietatile antibacteriene ale steviei sunt benefice pentru tratarea gingivitei, cariilor dentare si abceselor bucale. Inhiba dezvoltarea organismelor infectioase din cavitatea bucala si imbunatatea sanatatea danturii.


Indigestie. Ceaiul de stevie previne si trateaza indigestia si deranjamentele stomacale, arsurile si imbunatateste functia gastrointestinala. Aceste ceai trebuie consumat dupa fiecare masa.


Hipertensiune. Stevia reduce tensiunea arteriala si stabilizeaza circulatia sangelui. Este indicat sa consumi doua cani de ceai de stevie zilnic.


Osteoporoza. Stevia ajuta la absrobtia calciului si reduce astfel riscul de oseoporoza. Imbunatateste si densitatea osoasa.


Riduri. Datorita proprietatilor antioxidante, antibacteriene si antiseptice, stevia este benefica in tratarea si prevenirea ridurilor, dermatitei, eczemelor, acneei si altor probleme ale pielii.


 http://sanatate.acasa.ro/dieta-nutritie-4/beneficiile-consumului-de-stevie-165277.html#ixzz1t7oYBnX2


Ce am preparat eu din amarant şi ştevie


Departe de mine gândul că poate cineva se va lua după mine vreodată și va mânca cum mănânc sau doar cât mănânc eu. Fiecare are organismul si și fiecare organism în parte știe câtă hrană are nevoie. Momentan, organismul meu cere cam multe dar îi dau treptat, să nu se învețe la prostii :)).
De obicei, după ce sună ceasul de la telefon pe la ora 6.00, mai stau în pat câteva minute...multe sau puține, în funcție de cât de obosită mă simt. Pot să stau și o oră...atunci simt că am nevoie să arunce cineva o găleată de apă rece peste mine sau, eventual, să-mi introducă pe venă ceva de trezit...eventual niște fier, căci din cauza lipsei lui mă simt așa. Bine...mă simțeam. De când am eliminat una-alta, adică carne, ouă, pește și lactate (nu %, recunosc, încă duc tratative cu al meu corp să le zică pa și pusi), mă simt muuuuult mai vioaie.
Astfel că azi dimineață, după ce a sunat ceasul, am zis să mai stau puțin sub plapumă, ca de obicei. Dar, îmi ziceam într-una să ma ridic din pat și să îmi pregătesc ceva de papa de luat la muncă. Cum timpul era destul de scurt, mi-am fiert niște amarant. Nu era el prea mult dar am zis că pot să fac și salată și desert. Așa că....iaca rețetele.

Salată de amarant cu ștevie

Ingrediente:
  •  jumătate de ceașcă de amarant, 
  • 5-6 frunze de ștevie, 
  • un morcov, 
  • o lingură cu semințe de floarea soarelui, 
  • o linguriță cu semințe de susan, 
  • o linguriță cu semințe de in, 
  • jumătate de avocado, 
  • sare, piper, boia, 
  • ulei de nucă și oțet balsamic.
Am fiert amarantul cu sare și piper, l-am amestecat cu morcovul dat prin răzătoarea cu ochiuri mari, avocado tăiat cubulețe și ștevia tăiată mărunt. Separat am amestecat ulei de nuci, oțet balsamic, sare, piper, boia și oregano după gust apoi am turnat peste ingredientele din bol și am amestecat, presărând și semințele. Am amestecat și...am servit. Bună salata, repetir curând.



Desert cu amarant și semințe

Ingrediente:
  • jumătate de ceașcă cu amarant,
  • o lingură cu stafide, 
  • o lingură semințe de floarea soafrelui,
  • o linguriță semințe de susan,
  • 3 mieji de nucă,
  • 3-4 picături de stevia.
  • puțină sare.
Am fiert amarantul cu sare, l-am scurs, l-am amestecat cu semințele, stevia, nucile tăiate mărunt și stafidele. Am servit și...repetir și asta.


De precizat că aceste două minunate mâncăruri le-am servit la muncă, pe la ora 13.00.
Dimineață am mâncat un măr, jumătate de portocală şi un amestec din semințe de floarea soarelui, seminţe de susan, curmale, stafide, nuci și merișor. Însumate...cam o lingură.
Pe seară am servit pastele rămase ieri cu sosul de spanac și mazăre.

La cum m-a bătut vântul azi, căci am fost în sfârșit să-mi iau diploma de fotograf (!!!!!), acum mi-e somn. Așa că...am vaga dar certa impresie că mă voi retrage în al meu bârlog. Ce voi mai mânca mâine la prânz? Cred că tot salată din cea făcută azi și tot același desert (nu puteam să mânânc totul căci a ieșit destul de mult). Dimineață am programată o banană și un măr...văd eu pe care îl execut întâi.
Per total, a fost o zi frumoasă și ....gustoasă!