luni, 2 aprilie 2012

VIN FLORIILE CU SOARE ŞI SOARELE CU FLORII




COMUNICAT DE PRESĂ

VIN FLORIILE CU SOARE ŞI SOARELE CU FLORII
6 – 8 aprilie 2012

În perioada 6 - 8 aprilie 2012, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la evenimentul prilejuit de sărbătorile pascale VIN FLORIILE CU SOARE ŞI SOARELE CU FLORII.

De vineri şi până duminică, ateliere meşteşugăreşti de ouă încondeiate şi icoane pe sticlă, expoziţie de icoane, muzica populară, muzică religioasă, meşteri populari, gastronomie specifică sărbătorilor pascale se vor desfăşura la muzeu.

Vineri, 6 aprilie 2012, programul va fi deschis cu expoziţia de icoane pe sticlă – De la Florii la Înălţare a Şcolii generale nr. 163 din Bucureşti şi Afterschool Cei Trei Muşchetari din Bucureşti precum şi ateliere interactive de încondeiat ouă coordonate de meşteri populari veniţi din Suceava.

Sâmbătă, 7 aprilie 2012, vizitatorii vor putea asista la un moment special dedicat tradiţiilor de Florii – Lăzărelul – cu Ansamblul folcloric Dunărica, din Teleorman urmat de cântece religioase (pricesne) interpretate de corul SOUND şi Grupul de muzică psaltică al Patriarhiei Române în Biserica Dragomireşti din incinta Muzeului.
Concursuri, dialog muzical Dumitru Zamfira, Valeria Arnăutu, Camelia Lazanu, Gabriel Dumitru, Cornelia Tihon şi Daniel Bădoi; grupul Datina al Ansambului folcloric Ţara Vrancei din Focşani şi o întâlnire muzicală de excepţie – Veta Biriş şi Formaţia Felician Fărcaşu din Sebeş, Alba vor întregi programul zilei.

Cu ramuri de salcie în mână, cu bucurie şi curăţenie sufletească întâmpinăm Duminica Floriilor (8 aprilie 2012) cu momentul la toacă susţinut de Grupul de copii Ascetică toacă din Victoria, Braşov. Pe parcursul zilei, cele mai frumoase cântece populare româneşti vor fi interpretate de Dorica Raţiu, Alisa Toma, Florin Ologeanu, Viorica Flintaşu, grupul de muzică bizantină Anton Pann al Patriarhiei Române, ansamblul folcloric Drumul baltagului din Borca, Neamţ şi ansamblul folcloric Burnasul din Alexandria, Teleorman. Tonurile muzicii clasice de primăvară vor fi asigurate de Adrian Drăgoescu şi Andrei Theodoru.
Şi poezia îţi face loc în program. Aşadar, cu sensibilitate şi frumuseţe, versuri de florii vor fi interpretate de actriţa Monica Davidescu.
La mulţi ani tuturor celor care poartă nume de floare!

Program: Vineri -  12.00 – 19.00
Sâmbătă – Duminică – 9.00 – 19.00


Conf. univ. dr. Paula Popoiu
Director General


Informaţii suplimentare

Biroul de Relaţii Publice
021 317 91 03/ int. 143

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu